Fotografiile pe film, se stie, rezista o vesnicie.
Pozele pe hartie tin si ele cam la fel de mult.
Imaginile digitale, salvate pe cd/dvd, rezista si ele vreo zece ani.
Cele salvate pe hard... pana crapa Windows-ul.
Dar cat rezista un print foto, pe plotterul Canon iPF8300 ? (l-am ales pe acesta, pentru ca il avem si il folosim, si pentru ca este in top 3-ul echipamentelor de print foto, in lume)
Wilhelm Imaging Research testeaza, printre altele, comportamentul in timp al printurilor.
Prin teste de imbatranire accelerata - nu, nu e vorba de lucrul in multinationalele din Romania - se studiaza dupa cat timp apar deprecieri vizibile ale aspectului printului facut pe acest plotter, cu cerneala Lucia Ex (cam cea mai buna cerneala din lume pentru printuri foto).

- 83 de ani, inramat cu rama cu sticla
- peste 115 ani, cu sticla cu factor de protectie UV
- 35 de ani, expus ca atare, la lumina de bec
- peste 200 de ani, daca este tinut in album, la intuneric
Fotografiati alb-negru ? E bine, pentru ca rezista si mai mult:
- peste 250 de ani, inramat cu sticla
- peste 300 de ani, cu sticla cu factor de protectie UV
- peste 250 de ani, expus ca atare, la lumina de bec
- peste 200 de ani, tinut in album, la intuneric
Inca 20 de ani la durata de viata a printului se pot adauga daca folositi hartia Hahnemuehle (da, se pare ca nu e doar marketing), dar la costuri de 4-5 ori mai mari.
Numai pentru ingineri: cititi raportul complet
![]() |
(C) nifty-stuff.com |
Nota personala: pe vremea cand printam cu cerneala die-ink (pe baza de apa, cea mai proasta alegere pentru printurile foto), am facut si noi la AZERO niste teste de decolorare, cu si fara spray de protectie. Printurile erau expuse in balconul din Banu Manta (ehe, ce vremuri), unde oricum nu prea batea soarele. Dupa 2 saptamani, printurile neprotejate devenisera neutilizabile, si nici cele date cu spray de protectie UV nu aratau prea grozav. Cu alta ocazie, niste printuri care au stat 3 zile in soare plin s-au decolorat cu 30%. Folosirea cernelii pigment rezolva o buna parte din grijile legate de decolorare.
In concluzie, putem printa fara griji... minunatele noastre imagini ne vor supravietui cu mult. Si poate si noi, prin ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru orice comentarii folositi cu incredere formularul de mai jos: