31 august 2015

Atoms, Vectors, Pixels, Ghosts (AVPG™)

Typopassage - micromuzeul de design si arta tipografica

-- incepe in 18 septembrie 2015.

Powered by AZERO + MyPoster


Atoms Vectors Pixels Ghosts™ e un vortex cognitiv în eternă expansiune, făcut din sute de glitch-uri și bucăți smulse din lucrările de ieri, de azi, dintotdeauna ale designerilor de la The Designers Republic. Expoziția de grafică digitală prezentată în ultimii ani la Melbourne, Glasgow, Detroit sau Sheffield lucrează cu idei şi ficţiuni turnate în reţele logice şi parametri raţionalizaţi, pulverizaţi apoi în variaţii infinite, până la marginea inteligibilului. Rezultate ale arhivării, dezintegrării și uitării, decupajele circulare surprind modul în care ecourile alunecoase ale memoriei devin istorie. Sunt accentele pe care le punem, libertatea pe care ne-o îngăduim şi amprentele pe care le lăsăm în urmă.



Cercurile conturează ADN-ul mişcării, sunt instantanee ale mișcării devenită normă. Piesele sunt manufacturate atent sau readymade, mai curând inspirate decât născute din erori tehnologice. În același timp ele continuă un proiect mai vechi al TDR, Oversteps, care nu face nimic altceva decât să imagineze eşecul oricărei încercări de a desena un cerc perfect. 



Lucrările reprezintă peisaje onirice deraiate, intervenţii digital-organice ce dezintegrează ceea ce este, mutându-l înspre forme codate a ceea ce ar putea fi. Sunt manifestări ale fantomei din maşină, stări de alterare lipsite de substanţă şi/sau coduri de bare ale omenescului plasate undeva între hazard şi design.



Continuarea se produce aici: http://www.typopassage.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pentru orice comentarii folositi cu incredere formularul de mai jos: